miercuri, 10 martie 2010

Retete Culinare Savuroase | Somn Pane

Timp de preparare: 1 ora.
Electrocasnice: aragaz
Ustensile de Bucatarie: tigaie de teflon, cutit special pentru curatat pestele
Ingrediente pentru 6 portii: 1 somn de marime medie, 4 oua, 200g malai grisat, 100 ml ulei pentru prajit, sare.
Pentru mujdei: 1 capatana de usturoi, 1 rosie mare, 1 lingurita de sare, apa.
Iata pestele intreg. Acesta este un somn de Dunare, pe care va trebui sa il curatam cu un cutit de peste.

Somnul de Dunare intreg in chiuveta de bucatarie

Capul, coada si aripioarele de dam deoparte, dar nu le aruncam, deoarece pot fi folosite la un bors de peste foarte gustos. Restul de peste il taiem bucati de 5-6 cm.

Cums e taie pestele cu cutitul

Cand pestele este gata curatat si taiat, putem pregati ouale batute cu o furculita intr-o farfurie adanca si malaiul intr-o alta farfurie. Putem folosi si faina in loc de malai, insa crusta nu va mai fi la fel de crocanta.

Pregatim ouale si malaiul

Luam fiecare bucata de peste si o "tavalim" prin malai, apoi faina si iar malai. Dupa aceea, prajim fiecare bucata in suficient ulei. Avem grija sa schimbam uleiul dupa fiecare rand de peste, deoarece malaiul ars care ramanae in tigaie este indigest si, in plus, schimband uleiul, bucatile de peste pane vor fi aurii si vor arata mai bine.

Cum se prajeste pestele in tigaie

Lasam bucatile de peste in tigaie pana cand devin rumene si aurii, iar malaiul se transforma intr-o crusta crocanta.

Pestele se rumeneste in tigaia de teflon

Separat, pregatim mujdeiul: curatam si tocam usturoiul, adaugam sarea si rosia data pe razatoare, fara coaja. Amestecam bine si adaugam apa dupa gust.

Pregatim mujdeiul cu sos de rosii

Asezam cate o portie de somn pane in farfurie si turnam mujdeiul deasupra.

Pestele se aseaza pe o farfurie

Pestele se face innabusit in crusta de malai si este foarte gustos cu mujdeiul preparat cu sos de rosii. In plus, se pastreaza cald mai mult timp. Aceasta reteta de somn pane se poate include intr-un meniu festiv si se serveste cu paine sau cu mamaliga calda.
Pofta Mare!

Somnul pane se serveste cu mamaliga sau cu paine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu